Anul trecut, în aprilie, cînd s-a stins Mircea Eliade, mă aflam bolnav şi mi-am însemnat pentru mine cele ce urmează cu gîndul de a le încredinţa vreunei reviste literare:
LA MOARTEA LUI MIRCEA ELIADE
La moartea celui mai mare om de cultură român de azi, Mircea Eliade, găsim de cuviinţă să publicăm textul (şi fotocopia) scrisorii pe care Maestrul nostru, nicicînd văzut la faţă, ne-a expediat-o din Chicago la Nürnberg, în R.F.G., unde ne aflam în vizită la un prieten grav bolnav. Textul scrisorii se referă la un mai vechi proiect al nostru de editare în România a Operelor complete ale gigantului savant român, iar grafia pare o continuă cutremurare de suferinţă.
26 Nov. 984
DRAGĂ CEZAR IVĂNESCUMulţumiri pentru scrisoarea din 5 Nov., şi iartă-mi, te rog, grafia: artrita-ateromatoasă de care sufăr se agravează (în ciuda injecţiilor cu aur coloidal) şi scriu cu o imensă greutate.
Îţi mulţumesc pentru proiectul Opere. Evident, voi cere editorilor parizieni să-ţi trimită cărţile. Dar nu cred că proiectul se va realiza (cel puţin, în timpul vieţii mele). Sorin Alexandrescu i-a înmînat planul ediţiei (Opere complete) d-lui Martin, deja de acum vreo zece am. În plus, C. Noica şi Mircea Handoca pregătesc şi ei o ,,ediţie chronologică“; au depus deja un ms. de circa 2000 de pagini (scrierile mele din adolescenţă şi primă tinereţe, multe inedite).
Ştiu că Histoire II e tradusă de vreo doi ani, dar nu apare. Traité ar, merita să fie publicat dar manuscrisul românesc (original) se găseşte la Paris, unde nu mă voi întoarce decît în Mai—Iunie.
Poate ar avea mai multe şanse eseurile de la Gallimard (Le Mythe de l'Ethernel Retour; Images et Symboles; Mythes, Reves et Mysteres, Méphistaphélis et L'Androgyne; Occultisme, sorcellerie etc.). Majoritatea prozator literare (cu excepţia Deymos, 19 Trandafiri etc.) au fost editate de E. Simion. Lipsesc, evident, cele mai importante (Întoarcere, Huliganii, Noaptea de Sînziene) şi eseurile... Dar să sperăm!
Cu mulţumiri şi prietenie
al D-tale Mircea Eliade
Dincolo de umilinţa şi suferinţa atroce din sufletul nostru stîrnite la citirea cuvintelor: „Dar nu cred că proiectul se va realiza (cel puţin, în timpul vieţii mele)“ — cum umilinţă şi suferinţă am trăit aflînd că Octav Onicescu a murit fără să mai vadă volumul omagial care i se închina şi pe care-l publica Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică şi asta numai pentru că aşa voia o funcţionară măruntă din Consiliul Culturii —, dincolo de toate acestea, scrisoarea lui Mircea Eliade conţine şi precizări preţioase pentru un viitor editor.
Acum cînd marele savant Mircea Eliade a dispărut dintre noi, sînt sigur, se vor mai împuţina şi „admiratorii“ săi interesaţi; pentru acei care i-am admirat opera şi am făcut câte ceva pentru editarea ei în România, alegîndu-ne numai cu ponosul, fireşte, tipărirea Operelor complete ale Maestrului iubit trebuie să ne fie o datorie sacră.
Am făcut, fireşte, încercarea de a publica în revista „Luceafărul“ acest text, dar Nicolae Dan Fruntelată a preferat să publice un altul semnat de A.D. Munteanu...
Nu posed nici măcar o carte cu dedicaţie de la Mircea Eliade pe care l-am sototit dintotdeauna unul dintre Maeştrii mei spirituali – alături de alţii, români sau de aiurea, dar posed; nişte observaţii făcute de unele persoane din străinătate la apariţia traducerii româneşti De la Zalmoxis la Genghis-Han (pe care am semnat-o împreună cu soţia mea, Maria Ivănescu), observaţii care ne imputau „intervenţiile“ operate în textul originar ştiut fiind faptul că subscrisul, „tentat de putere“, taie şi spînzură în cultura românească. Iată ce ne răspundea Mircea Eliade după ce primise din parte-mi De la Zalmoxis... (traducerea) şi două cărţi de poeme, Muzeon şi La Baaad:
STIMATĂ DOAMNĂ ŞI DRAGĂ CEZAR IVĂNESCU Mulţumiri pt admirabila traducere a volumului Zalmoxis şi pt. poemele trimise. Din păcate n-am citit decît cîteva pagini — şi nu voi mai putea citi, pt. că sînt în preajma operaţiei de cataractă la amîndoi ochii.
Cu cele mai sincere urări de sănătate,
Mircea Eliade
Ne-a plăcut să cultivăm acest amor de lonh; ne-au ajutat şi împrejurarile, e adevărat, cum ne-a plăcut să-l cultivăm şi cu cel mai mare filosof român de azi, Constantin Noica...
CEZAR IVĂNESCU
1987
(Fragmente din Carantina)
