joi, 16 octombrie 2008

NECONSOLATUL PRINŢ

Lui Maître
Cicuta maculata picurată în ureche.
A mea. În timp ce dormeam.
O muzică distrugătoare.
Vocea lui dând foc partiturii.
Anatema pe ochii vrăjmaşilor.
(Surâsul scrobit al lor ca al unora
care au fost traşi în ţeapă.)

Cum stă la masă cu nevolnicii, cu plânşii
medici, predicatori, ambasadori, negustori
şi cum pre noi o-nfricoşată sete ne tot arde
iar el îşi rupe carnea în bucăţi
şi ne îmbie
la saţietate, la mâncare

cum o lucire sceptică, tăioasă
cade pe pietrele gravate cu rac şi scorpion
pe degetele lungi care notează-n fugă
glose şi marginalii, miniaturi
ex-libris
pe pagini ca bila neagră amare

cum cei mai ticăloşi îşi zdrelesc genunchii
sub apăsarea metalică, atunci când răsare
la polul opus – de neajuns, de necuprins,
un silogism perfect
însingurându-se în monada augustă
(în oul lunar în care însuşi el se cloceşte)…
văd imprudenta-i mână care scrie
linsă de fulgere
şi manuscrisul înflorit – o umbră vagă
străvezind hârtia
în vreme ce toţi mesagerii iadului
îl cotropesc şi-i urlă în spate,
declanşând fulguraţii de cifre stacojii,
un păienjeniş inextricabil de litere
diavoleşti
gravate cu sângele lui de hermeneut al neantului
iscodind
parcimonia principiilor, omologarea în Unu

şi strălucirea venelor subtile, alcătuind
o plasă senzitivă,
cvadrupla mască împrăştiind în jur
un cerc de foc, o dulce erezie

pe când coboară-n arderi sulfuroase
stema rece a frunţii
deasupra apelor mercuriale
însângerându-se de oglindire...

îl voi numi Neconsolatul Prinţ
cu moartea pre moarte călcând
mielul
iluminat de un trigon stelar
ce umple orizontul
(configuraţie abstractă şi străină)
însuşi iluminându-ne, cezareic...
4 Gabriela Creţan, Neconsolatul prinţ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu