joi, 8 octombrie 2009

Don Caesar – In memoriam Cezar Ivănescu, Galati, octombrie 2009

„Începând cu luna octombrie, în foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor veţi putea vedea expoziţia de fotografii „Don Caesar – In memoriam Cezar Ivănescu”, realizată cu sprijinul Bibliotecii „V. A. Urechia”.

Expoziţia cuprinde aproximativ 45 de fotografii inedite din arhiva personală a poetei Angela Baciu – frânturi din viaţa unuia dintre cei mai mari poeţi contemporani, plecat de curând dintre noi - Cezar Ivănescu.

Fotografiile au mai fost expuse în cadrul „Festivalului Naţional al Cărţii Axis Libri”, organizat de Biblioteca „V. A. Urechia. Anul viitor, expoziţia va căpăta un caracter itinerant, urmând să fie organizată şi la Brăila, Tecuci, Iaşi, Focşani şi Bucureşti.“

Roxana Artene Penciu