Domniei Sale Domnului Ministru al Culturii, Andrei Pleşu
Iubite Domn şi Prieten
Aştept din partea Domniei Tale, pe adresa redacţiei revistei Baricada, cele cîteva rînduri de felicitare pentru că am reuşit să reîntemeiez vechea şi onorabila Societate a Scriitorilor Români. Nu ştiu dacă funcţia ţi-a creat organul, dar aşa ar trebui să facă un Ministru al Culturii dacă vrea să nu fie confundat cu vreun (vreo) Preşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste. Cele cîteva rînduri de felicitare le merită cu prisosinţă şi colegii noştri din Timişoara – care s-au desprins din structura totalitară a Uniunii Scriitorilor, instituţie sinistră stalinisto-dejist-ceauşistă care, de altfel, ne-a făcut să-i simţim dulceaţa corecitivă, atît pe Domnia-Ta cît şi pe mine, – şi de asemenea ceilalţi colegi care s-au mai constituit în societăţi literare mai restrînse. Cei aproape 1.000 (una mie) de membri ai Societăţii Scriitorilor Români mi-au îngăduit, în calitatea mea de Preşedinte interimar, să-i felicit şi să le doresc tot binele.
Te-aş ruga, iubite Domn, ca la cele cîteva rînduri de felicitare să adaugi şi memoriul (text manuscris) pe care ţi l-a înmînat soţia mea Maria Ivănescu pe 5 ianuarie 1990, memoriu la care nu am primit nici un răspuns fiind, probabil, prea ocupat Domnia Ta să „dai o pîine“ călăilor culturii române (de la Gogu Rădulescu, cel care ne dădea mai deunăzi lecţii ideologice în România literară, şi Hegheduş pînă la şobolanul Şerban Velescu, omul care l-a cenzurat pe Noica, maestrul dumitale. Manuscrisele mele sînt singura avere pe care o las celor trei copii pe care i-am adoptat, eu şi soţia mea (orfanii pictorului ieşean Petru Aruştei) aşa că te rog, foarte mult.
Închei, iubite Domn şi Prieten cu regretul că nu te voi mai vedea la faţă în sinistra funcţie pe care o deţii din motivul că eşti păzit (după cum m-a informat soţia mea) de acelaşi securist care o păzea pe tovarăşa Suzana Gîdea... S-ar putea să-l văd şi să retrăiesc un coşmar... Cugetă, iubite Domn, la erotismul pervers dintre om şi mască (persona) şi încearcă să vezi dacă rolul nu te-a batjocorit deja, cumva...
Eu te-aş sfătui să-ţi dai demisia din funcţia asta sinistră şi să redevii cel de odinioară, Andrei Pleşu, copilul de geniu al eseisticii româneşti, unic în literatura română de la Emil Cioran şi pînă azi.
Cu dragoste,
Al Domniei Tale
Cezar Ivănescu
Preşedinte interimar
al Societăţii Scriitorilor Români
Iubite Domn şi Prieten
Aştept din partea Domniei Tale, pe adresa redacţiei revistei Baricada, cele cîteva rînduri de felicitare pentru că am reuşit să reîntemeiez vechea şi onorabila Societate a Scriitorilor Români. Nu ştiu dacă funcţia ţi-a creat organul, dar aşa ar trebui să facă un Ministru al Culturii dacă vrea să nu fie confundat cu vreun (vreo) Preşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste. Cele cîteva rînduri de felicitare le merită cu prisosinţă şi colegii noştri din Timişoara – care s-au desprins din structura totalitară a Uniunii Scriitorilor, instituţie sinistră stalinisto-dejist-ceauşistă care, de altfel, ne-a făcut să-i simţim dulceaţa corecitivă, atît pe Domnia-Ta cît şi pe mine, – şi de asemenea ceilalţi colegi care s-au mai constituit în societăţi literare mai restrînse. Cei aproape 1.000 (una mie) de membri ai Societăţii Scriitorilor Români mi-au îngăduit, în calitatea mea de Preşedinte interimar, să-i felicit şi să le doresc tot binele.
Te-aş ruga, iubite Domn, ca la cele cîteva rînduri de felicitare să adaugi şi memoriul (text manuscris) pe care ţi l-a înmînat soţia mea Maria Ivănescu pe 5 ianuarie 1990, memoriu la care nu am primit nici un răspuns fiind, probabil, prea ocupat Domnia Ta să „dai o pîine“ călăilor culturii române (de la Gogu Rădulescu, cel care ne dădea mai deunăzi lecţii ideologice în România literară, şi Hegheduş pînă la şobolanul Şerban Velescu, omul care l-a cenzurat pe Noica, maestrul dumitale. Manuscrisele mele sînt singura avere pe care o las celor trei copii pe care i-am adoptat, eu şi soţia mea (orfanii pictorului ieşean Petru Aruştei) aşa că te rog, foarte mult.Închei, iubite Domn şi Prieten cu regretul că nu te voi mai vedea la faţă în sinistra funcţie pe care o deţii din motivul că eşti păzit (după cum m-a informat soţia mea) de acelaşi securist care o păzea pe tovarăşa Suzana Gîdea... S-ar putea să-l văd şi să retrăiesc un coşmar... Cugetă, iubite Domn, la erotismul pervers dintre om şi mască (persona) şi încearcă să vezi dacă rolul nu te-a batjocorit deja, cumva...
Eu te-aş sfătui să-ţi dai demisia din funcţia asta sinistră şi să redevii cel de odinioară, Andrei Pleşu, copilul de geniu al eseisticii româneşti, unic în literatura română de la Emil Cioran şi pînă azi.
Cu dragoste,
Al Domniei Tale
Cezar Ivănescu
Preşedinte interimar
al Societăţii Scriitorilor Români
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu