Cezar Ivănescu, 15 februarie 2008, video-montaj
(Sursa: www.StiriBotosani.ro)
Cîine fugind
! venind de la Tîrgovişte spre Bucureşti, pe şoseaua Ploieşti–Bucureşti, cineva şi-a părăsit la un popas cîinele negru şi a sters-o cu maşina; din maşina în care eram, împreuna cu Ioan Vişan şi Ion Iancu Vale, am urmărit încremeniţi cum cîinele negru credincios alerga de să-i plesnească splina, după maşina cu stapînul care-l părăsea: acel cîine negru am fost eu, după Revoluţie (şi au fost mulţi dintre noi), alergînd să-mi dau sufletul după un cod al onoarei înscris în fiinţa noastră fără să observ că sufletul Stăpînului nostru s-a schimbat, mai rău decît al celui mai rău cîine!
Cezar Ivănescu, filă de jurnal
Multumesc Clara!
RăspundețiȘtergereMi-aduc aminte ca Cezar imi scrisese ceva pe un colt de hartie. Il mai ai, cumva?
Pentru Victor Roncea
RăspundețiȘtergereCezar Ivanescu a simtit, întreaga sa viata, ce înseamna sa lupti de unul singur, în numele unor idealuri, împotriva unor haite dezlantuite, sa lupti indiferent de riscul la care te expui, chiar si atunci când acesta devine maxim, mortal. De aceea te pretuia. Stia si întelegea mult mai mult decât altii cât de grea si riscanta este batalia pe care o porti.
Stau marturie celor afirmate de mine file din dosarele aflate pe masa sa de lucru, înregistrari audio din 2008, în care te numeste in mod explicit sau notita în care afirma ca doreste sa republice si sa îti dedice poemul Ultima Thule (aparut în anul 1990 în revista Baricada).
Dar dincolo de orice, de afirmatiile poetului, de notele ramase, de încrederea si afectiunea sa, suprema marturie a caracterului tau sta chiar în actiunile tale. Un exemplu ar fi chiar interventia, salvatoare, de dupa moartea lui Cezar Ivanescu, cand ai fost printre putinii care i-au ramas alaturi si singurul care a reusit sa invinga birocratia sistemului. (Reamintesc ca drama se derula in Romania noastra moderna, europeana, in preajma unei Sfinte Sarbatori Crestine! Cu totii, mai-marii zilei, vremelnici detinatori ai puterii in Uniunea Scriitorilor – ambasadori si ministri, „scriitori“ si „scriitorasi“ –, au comis o a doua ucidere a poetului, refuzându-i, caz unic in istoria post-decembrista, dreptul la un ultim omagiu, ignorand atat legile morale, deontologia si statutul Uniunii Scriitorilor din Romania cat si calitatea sa de mare scriitor roman, cetatean de onoare al mai multor orase, membru în conducerea Uniunii si Comandant al Ordinului Steaua Romaniei! Batjocorindu-l pe Cezar Ivanescu mort au batjocorit implicit Romania si toate aceste distinctii, insemne, onoruri)
Atunci scriam:
„Tin sa multumesc acum si vesnic, din suflet, tuturor celor care mi-au fost alaturi si prin acest gest au facut ca ultimul parcurs terestru al poetului Cezar Ivanescu sa fie unul încununat de glorie si nu unul al umilintei cum ar fi dorit cei care nu au permis ca trupul sau sa îsi gaseasca odihna pret de câteva ore în sediul USR sau în cel al Muzeului Literaturii Române. Traim într-o tara a groazei, niste vremuri îngrozitoare si de aceea efortul celor care ne-au stat alaturi este cu atât mai de pret si recunostinta noastra cu atât mai mare. Sufletul nobil al domnului Victor Roncea a pus în miscare forte nebanuite si astfel poetul Adrian Paunescu, ignorând faptul ca si pentru domnia-sa era sarbatoare, marea sarbatoare a Învierii, a reusit sa elibereze trupul poetului Cezar Ivanescu din captivitatea impusa de un sistem birocratic si amoral. Primarul Iasului, domnul Gheorghe Nichita, personalitate de mare caracter, i-a întregit clipa de liniste si priveghi crestinesc, apropierea admiratorilor, discipolilor si familiei. Numai Inimile lor de Aur au facut ca Sufletul drag si sfânt al lui Cezar Ivanescu, cel nascut în ziua Schimbarii la Fata si mort în Joia Mare, sa se înalte la Ceriuri din Moldova mai putin înlacrimat...“
(http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Moartea%20lui%20Cezar%20-%20cronica%20adevarului%203%20de%20Clara%20Arustei.htm)
Trecerea timpului mi-a confirmat spaima, traim in vremea „relelor masuri“. Trecerea timpului mi-a aratat ca zilnic, cu fiecare incalcare a drepturilor omului, a libertatii de expresie si de opinie, democratia, originala sau nu, din Romania, a ajuns o forma suprema, subtila, de dictatura. Trecerea timpului mi-a intarit convingerea ca solidaritatea umana in jurul apararii valorilor mari, universal-valabile: credinta, dreptate, libertate, este, poate, singura forma morala de a face posibila Renasterea Romaniei.
PS
Sigur ca da!