marți, 27 iulie 2010

ÎNTÂLNIRI CU CEZAR ÎN TINEREŢE


ÎNTÂLNIRI CU CEZAR ÎN TINEREŢE
Dan Ravaru

Cele mai vechi întâlniri ale noastre s-au petrecut într-un timp determinat de ani de zile, iulie 1944, dar care se află undeva, în toată desfăşurarea lor, în subconştient, probabil. În acea vară fierbinte, PS-ul (Partea Sedentară a Regimentului 23 Artilerie din Bârlad) se afla în Teleorman, la Furculeşti, acolo refugiindu-se şi familiile unor militari. Şi eu, şi Cezar, aveam trei ani, el tocmai urma să-i împlinească pe 6 august şi, după reconstituiri târzii, mi-am dat seama că ne jucam mereu împreună sub supravegherea teoretică a unor ordonanţe.

Acolo, am stat până la 23 august, când, la Furculeşti, prizonierii ruşi se bucurau de întoarcerea armelor, sărbătorindu-l pe moşierul ce se purtase foarte bine cu ei, iar în ţară totul începea să se învălmăşească. Peste ani, ne-am reîntâlnit, în 1955, proaspeţi elevi ai Liceului „Codreanu”, care pe atunci încă se numea Şcoală Medie (Srednîi Scol) şi în care se învăţa după materiale traduse din limba rusă. Nici mie, nici lui nu ne plăcea liceul şi l-am suportat cu mare greutate, absolvindu-l cu dificultate. Bineînţeles, aceasta nu ne-a împiedicat să intrăm la facultate „din prima”.

În clasa a VIII-a (cea dintâi în acea Şcoală Medie), Cezar a săvârşit primul său act de mare revoltă: împreună cu câţiva colegi, a fugit de acasă şi de la şcoală, încercând să ajungă în Vrancea. Nu ştiu dacă destinaţia fugii era întâmplătoare sau se lega, mai mult sau mai puţin, de mişcarea de partizani, încă în fiinţă în munţii acelui legendar ţinut. În liceu, afară de câţiva profesori, mai precis unul dintre ei, Zuppermann, nu găseam nici o formă de împlinire sufletească. Terorizaţi de matematică, fizică, chimie, ne mai regăseam pe noi înşine la orele acestui profesor, catastrofal prin severitatea şi modul de predare pentru majoritatea elevilor, minunat pentru cei cu care putea să comunice. Dar, după o perioadă în care evenimente pe care nu are rost să le amintesc aici, ne-au despărţit, ne-am reîntâlnit şi am început adevăratul liceu la Bârlad. Împlinisem amândoi vârsta de 18 ani, terminam liceul şi ne gândeam la facultate. Mai aveam o caracteristică în comun: spre deosebire de aproape toţi colegii de generaţie, nu eram membri UTM, ceea ce ar fi trebuit să fim de pe la 14 ani.

Părinţii noştri ştiau, din surse necunoscute, că nu vom putea intra în facultate dacă nu suntem utemişti. În consecinţă, vrând-nevrând, ne-am dus la Raionul UTM, am răspuns la întrebările stupide ale unor analfabeţi („Care-i capitala României?”, „...a Uniunii Sovietice” etc.) şi am devenit membri ai organizaţiei politice a tineretului. Atunci, de fapt, ne-am cunoscut eu şi Cezar. Am plecat de la sediu pe la prânz, am ajuns acasă noaptea, am umblat pe străzi şi prin parcuri şi mi-a citit versuri dintr-un caiet aflat în permanenţă la el.

Am fost copleşit de forma artistică a unui vers anume: „De ziua mea e post în calendar”. Într-adevăr, pe 6 august, este postul Sfintei Marii, dar, totodată, şi o mare sărbătoare creştină, „Schimbarea la faţă”. Denumirea sărbătorii a fost semnificativă pentru mine, fiindcă am înţeles schimbarea prin care a trecut Cezar, de la închiderea în sine, la deschiderea sa către artă şi către prietenie. Pe atunci scoteam un fel de revistă ilegală, scrisă de mână, intitulată cu autoironie „Mugetul Zimbrului”. Am plănuit împreună cu Cezar să o multiplicăm şi ne-am organizat oficial ca membri ai cenaclului „Alexandru Vlahuţă”, iar, în concepţia noastră, ca redacţie a publicaţiei clandestine. Din acel moment am format un grup în care se găseau Octavian Stoica, Alexandru Tacu, proaspăt ieşit din închisoare ca deţinut politic, evreul Römischer, abia dat-afară de la „Neuer Weg” („Drum Nou”) ca sionist.

De aici, o ciudată prezenţă de contradictorii opinii politice, dar şi de afinităţi culturale, indiferent de vârstă şi formaţie intelectuală. S-au adăugat, apoi, Ion Iancu Lefter şi Ion Murgeanu. Cenaclul se continua după şedinţele de la Biblioteca „Stroe Belloescu”, în parcul de lângă teatru, în Grădina Publică, şi din când în când, în pitoreştile mustării apărute toamna. Mai întâi, Alexandru Tacu ne-a explicat câţi ani de închisoare am putea face pentru nevinovatul „Muget al Zimbrului”, aşa că am renunţat la „revistă” şi ne-am dedicat unor îndelungate dispute literare şi recitări de versuri, comentării etc. O notă deosebită în grup a adus-o Dumitru Hânceanu, un romantic întârziat, cu alură eminesciană şi poetică tradiţională. El ne-a învăţat, între altele, să cântăm Deşteaptă-te Române, pe atunci când încă se mai luau opt ani de puşcărie pentru intonarea acestui vechi imn românesc.

A urmat facultatea, când până în anul III am stat împreună cu Cezar, despărţindu-ne numai căsătoria cu Mary, o „ardeleancă” provenită din ţinutul Herţei, una dintre cele mai ciudate cotropiri ruseşti. La gazdă stătea cu noi şi Octavian Stoica, deşi oficial figura la Cămin. Cezar îşi petrecea cel mai mult timp acasă, acoperind cu scrisul său deosebit zeci şi zeci de pagini aproape în fiecare zi. De multe ori, nu se întrerupea de la scris zile şi nopţi şi astfel, împreună cu Octavian Stoica, trebuia să rezolv problemele cotidiene, în primul rând cursurile, la care nici eu nu prea mă duceam, şi pâinea „cea de toate zilele”, care de multe ori era la modul concret, cea strânsă de pe mesele de la cantină. De atunci, a adoptat şi ortografia spaniolă, fiindcă începusem o iniţiere în această limbă cu profesorul Lazăr. Era un fost student al lui Nicolae Iorga şi, în 1960, când la Universitatea din Iaşi nu se preda limba spaniolă, ţinea voluntar un curs facultativ la Politehnică. Nu se înscrisese nici un student de-acolo la cursul său, eram numai eu, Cezar şi Octavian, filologi care am frecventat cursul până s-a desfiinţat, adică vreo două luni. Oricum, această meteorică predare a spaniolei a „rodit” în ortografierea versurilor lui Cezar.

Primele versuri publicate s-au ivit, modeste, la „Poşta Redacţiei” de la „Iaşul literar”, fiind undeva o dezamăgire, deoarece poemul său apărut integral într-un colţ de pagină era superior întregului conţinut al revistei. Dar consacrarea sa îşi urma drumul firesc. Au contat mult şi noile prietenii din Iaşi , integrarea grupului nostru în cel format de Dan Laurenţiu (Laurenţiu Ciobanu), Mircea Ciobanu (Sandu Mircea), Adi Cusin şi mulţi alţii. Cezar îşi trăia, totodată, traumele din familie, moartea mamei sale, albaneza Xantipi, neînţelegerile acute cu tatăl, transpuse apoi în versurile din Doina.

Cezar Ivănescu a fost un rar exemplu de integritate morală, nu a scris nici un vers şi nici un articol întru slava Partidului şi a Conducătorului. A trăit în sărăcia nobilă a poeţilor, nu s-a înfruptat din fondurile Uniunii Scriitorilor, care aveau rolul să cumpere conştiinţe şi tocmai cei care s-au înfruptat s-au declarat „dizidenţi” şi-au căutat să întineze imaginea celui mai cinstit dintre membrii acestei Uniuni pe care Cezar, pe bună dreptate, a vrut s-o desfiinţeze şi, ca Hristos, să alunge negustorii din Templu.

Dan RAVARU, 2008, Vaslui

2 comentarii:

  1. Buna Seara!
    Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper - un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
    Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
    Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
    M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
    Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi acordăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
    Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta.whisper sau un e-mail, tot la asculta.whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.

    www.radiowhisper.com
    Multumesc,
    Cu stimă Vlad!

    RăspundețiȘtergere