Cezar, prieten drag,

Imi cer scuze ca iti trimit aceste randuri cu atata intarziere. Am inceput sa-ti “scriu” in gand, imediat dupa ce ti-am adus un ultim omagiu din partea mea si a Asociatiei Canadiene a Scriitorilor Romani, la inmormantarea de pe 29 aprilie. Dar m-am intors la Bucuresti in aceiasi zi, ca sa plec iar spre Canada. De aceea nu am mai zabovit mai mult prin mirificul Iasi, pe care l-ai ales pe vesnicie. M-am apucat sa-ti scriu in avion. Crezi ca am putut sa scriu pana la capat aceasta scrisoare? Nicidecum.

M-am apucat de scris de zeci de ori si tot de atatea ori nu am putut continua. De fiecare data cand ma aplecam asupra laptop-ului, ma cotropeau gandurile si parerea de rau ca te-am pierdut dintre noi si nu puteam sa mai scriu. De obicei, imi inecam amarul cu bere neagra sau cu vinul rosu de “Dragasani”, facut la Montreal, despre care ti-am povestit. Berea negra, imi aminteste de tine, Marele Maestru al Poeziei, Don Cezar Ivanescu. Aceste randuri de mai sus, sunt scrise astazi 27 iulie, la Bucuresti. Stau pe acelasi scaun pe care obisnuiai sa stai cand imi erai musafir drag, dupa ce am pus punctul final la prima mea scrisoare catre tine . Iata ce am vrut sa-ti spun si sa te intreb:



Draga Cezar,

Cum este prin Eternitate? Te mai gandesti la noi, cei pe care ne-ai lasat indoliati pe viata, sa ne chinuim si sa ne framantam in “tara de murit”, Romania ? Imi amintesc cu uimire, cum in una din renumitele tale Doine, afirmai obsesiv, cu mari semne de exclamare, cum numai tu ai stiut sa le folosesti:

“ ! asta-i Tara de murit,
nu e Tara de trait,
asta-i Tara de murit,
asta-i Tara de murit…! “.

Acum, inteleg exact ce ai vrut sa spui. Asa a fost, ai stiut bine soarta care ti-a fost harazita. Cu o premonitie incredibila, cred ca stiai dinainte tot ce va urma in viata ta, de la inceput pana la sfarsit. Te citez: “Marti spre miercuri dimineata, intre orele 4 si 5, in spitalul din Barlad, pe intuneric – era camuflaj din cauza bombardamenlor – pe 6 august 1941 s-a nascut Cezar Ivanescu, reincarnare a lui Caius Iulius Caesar, si care se va stradui in aceasta existenta sa faca astfel incat sa poata deveni un Buddha intr-o existenta viitoare….!” Cred ca “stradania” ta, va da “Rod”. Oare cand vom avea revelatia acesta ?


In tinerete, te batea gandul sa pleci in lumea larga, asa cum am facut eu si atatia altii - sa schimbi poate Destinul. Dar l-ai ascultat pe marele Marin Preda, care te-a sfatuit sa nu pleci. “Un poet, nu se poate realiza decat in limba sa materna”, cam asa am retinut ca ti-a spus marele prozator. In dicutiile noastre, am observat un oarecare regret ca l-ai ascultat si nu ai luat drumul pribegiei, ca mine. Daca il vei intalni pe Marin Preda pe acolo, prin Eternitate sa-l intrebi - de ce a fost sa fie asa, sa ti se intample ca in “Timpul asasinilor”? Eu ti-am inteles framantarile, atat de bine exprimate in versurile tale. Si eu am trecut prin multe din aceste framantari:

“! as pleca si as pleca,
un’ sa plec din Tara mea,
un’ sa plec din Tara mea,
drumul talpa nu mi-o vrea…!
….nici o casa nu-i a mea….!


Precum Iisus Christos, ai ales drumul “Golgotei” Romaniei de atunci si de acum:

! cine vrea ma scuipa,
scuipa cine vrea,
eu mereu tot urcu,
urc pe Golgota,

tine, Doamne, drumul lung
cat urc pe Golgota
ca toti cei care ma-impung
sa-si infiga bota,…..!

Doamne, cat de clar ai fost in mesajele pe care le-ai trimis prin poemele tale geniale ! Dar cine sa te asculte, cine sa te inteleaga ? Posteritatea te va aseza cu siguranta pe soclul pe care il meriti, eu nu ma indoiesc de asta.

Ma gandesc zi si noapte fara sa inteleg cum de s-a putut produce o asa tragedie pentru Romania (aveai sanse mari sa primesti premiul Nobel pentru literatura si eu eram pregatit sa te propun cu mult entuziasm), pentru Clara , fiica ta iubita si pentru noi toti cei care te admiram si te iubeam. Cum de ai plecat dintre noi asa…pe neasteptate ? Sa fie Destinul care nu putea fi evitat? Cum de s-a intamplat asa…deodata, sa ne parasesti pentru totdeauna, cand putea sa fie si altfel?

Cum de te-am lasat sa pleci de la Bucuresti la Iasi pe 19 aprilie - sambata seara - ultima ta sambata pe acest pamant - inainte de saptamana mare, dupa o zi incarcata, in care am fost impreuna atat de activi si am avut intalniri atat de fructuoase, de care erai atat de fericit? Ne desparteam pentru numai cateva zile, asa credeam. Cine se gandea ca ne desparteam pentru totdeauna ? Stramosii nostri tracii, se bucurau pentru cineva care scapa de lumea mizera in care indurase atatea. Noi ne-am pierdut abilitatile de a evita durerea. Asa este, sunt total de acord, ai suferit mult, “intampinat cu noua ura”, cum ai marturisit in poemul Jeu d’amour:

“! de fratii mei lovit lovit cumplit
si-ntampinat cu noua ura,
cu foamea si cu bata haituit
te-am purtat suflete pe gura…!”

Poate ca Dumnezeu a vrut sa te apere de atata povara, generata de ticalosia parvenitilor si mizerabililor care te-au atacat “fara frica de orbire” si te-a ridicat la Cer. Dumnezeu are grija de trimisi lui pe pamant, si actioneaza in momentul decisiv. Deci… sa nu fim prea tristi, dar putem sa nu fim? Cred ca stiai ce se va intampla, undeva in subconstient (sau constient ?! ), si ne-ai pregatit intr-un fel pentru greaua despartire.
De cate ori nu a venit vorba despre moarte, in timpul calatoriei la Tirana si dupa ! Cat de mult te-ai amuzat cand ti-am recitat acele versuri scrise pe un gard, culese de un fost prieten din Montreal:

“Lumea nu se schimba
oamenii e … fiare,
scriptele vorbeste,
scapa cine moare…”

Sau, cand glumeam pe seama ambiguitatii unor expresii ale limbii romane,in care era vorba tot despre moarte, imi amintesc numai una din glumele care ne-a amuzat copios – eram pusi pe glume:
“Un om era pe moarte…si moartea il implora : Nu pleca, nu pleca…”
Dar noi, toti cei care ti-am fost aproape pana in ultimele clipe, te vedeam puternic, vesnic si neinfricat. Te vedeam deja invingator in lupta cu cei care au vrut sa te distruga. Vesnic invingator ai ramas - fara discutie, dar imi imaginez ce chef au tras cei care s-au declarat castigatori, atunci cand au aflat ca ai plecat din lumea asta marsava si ca nu le mai periclitezi bunastarea !!! Mesajele care s-au gasit dupa moartea ta, inregistrate sau scrise, sunt foarte clare – stiai ca vei fi eliminat si ca ne vei parasi, dar nu stiai exact cand. Poate sperai ca vei apuca toamna si ca imi vei face marea bucurie de a ne vizita la Montreal. Planul era gata facut, urma sa iti fac invitatia si sa participi cu editura Junimea la Targul International de Carte de la Montreal, in acelas stand cu cel al Asociatiei Canadiene a Scriitorilor Romani. Ce mare eveniment ar fi fost pentru noi, cei rataciti prin lumea larga !... Cezar Ivanescu la Montreal…incredibil !!! Toti intelectualii s-ar fi imbulzit sa te intalneasca, sa te pipaie…este cu adevarat - marele Cezar in Canada ? Asa visam, dar… nu a fost sa fie asa.

In ultima ta calatorie in Albania, de altfel ultima in afara Romaniei, in care am fost “capitanul echipajului” si supus servitor, a venit adesea vorba despre aceasta doamna in negru (asa cum am spus mai sus), care insa nu credeam ca iti da tarcoale. Ce se poate intelege din aceste versuri, parca de resemnare, pe care le-ai asternut pe hartie cu multi ani inainte?

! deci voi muri, - si altii au murit,
deci nu mi-a fost de-nvatatura,
o voi sfarsi si eu intr-un sfarsit
deci tot cu sufletul la gura,….!

Poate ca nu toti prietenii tai buni, printre care am avut onoarea sa ma aflu si eu, au inteles de ce ti-a scris marele Constantin Noica asa:
“…peste tot am simtit ca este vorba de ceva sacru in scrisul d-tale”.

Eu am simtit un suflu divin, nu numai in poemele tale ci si in tot felul tau de a fi. Chiar si unele ciudatenii, sau caracterul tau nobil dar ferm, dur si direct, cam straniu pentru multi, aveau ceva special, greu de definit. In opera ta nemuritoare, as mai indrazni sa adaug caracterul profetic, premunitiv sacru, cum putini au simtit sau au inteles. In fond Geniul, asa se deosebeste de restul lumii – prin profetii si mesaje, in parte neintelese in timpul popasului prea scurt printre noi, muritorii de rand.

Cat despre conflictele cu unii si cu altii, sunt insa un fel de Toma Necredinciosul. Sa-ti mai spun odata, asa cum dealtfel ti-am pledat de cateva ori, referitor la dusmani: Eu nu trag concluzii finale, inainte de a asculta atat pe cei acuzati cat si pe acuzatori. Poate ca au si ei ceva circumstante atenuante. Apoi…si dusmanii au eroi. Cu multa diplomatie, din dusmani iti poti face prieteni devotati. M-am temut toata viata de a nu pierde impartialitatea. Niciodata un judecator nu trage o concluzie finala, inainte de a asculta si pe acuzat. Asa cum spuneam, ideal ar fi ca timpul alocat pledoariilor celor in conflict, in fata unui judecator ideal, sa fie egal. Numai atunci, se pot trage concluzii finale de catre cel impartial, care nu are interese de o parte sau alta. Ma gandesc la acel M.D., pe care ne spuneai ca l-ai batut de trei ori – oare el ce ar avea de spus ? Cum aveai un suflet mare, eu sunt convins ca daca te-ar fi cautat si si-ar fi cerut scuze, l-ai fi iertat, chiar daca il mai bateai odata.

Oare eu, Alexandru Cetateanu, prietenul tau devotat, in care aveai atata incredere, as fi putut schimba cumva aceasta stranie intamplare, care a dus la iesirea ta din fiinta pamanteana? Ma gandesc mereu si imi fac fel de fel de reprosuri. Poate ca nu ar fi trebuit sa te las singur, sa chemi sa vina de la Iasi cu trenul soferul tau si sa te ia din Bucuresti, pornind noaptea la drum, in ultima ta sambata din viata (19 aprilie). De ce te-am lasat sa pleci? Dar erai grabit sa ajungi in “dulcele targ” pentru a merge luni, 21 aprilie - in Saptamana Mare, la Bacau, pentru acea…. “operatie minora” de care mi-ai spus ca era deja planificata de cum am ajuns Romania, cu aproape doua saptamani inainte. Era mult mai bine daca eu amanam semnarea acelui contract prevazut pentru marti si plecam impreuna la Iasi cu masina editurii Junimea, care se afla inca la Bucuresti, la mine - in Drumul Taberei, odihnindu-se parca dupa drumul la Tirana. Urma sa facem o calatorie cu ceva ocolisuri, prin Craiova, unde ne astepta cu drag scriitorul prieten prof. dr. Marian Barbu, prin comuna mea natala Amarasti, unde era planificat sa ne cante si sa se bucure de prezenta noastra faimosii Haiduci de Amarasti, apoi prin Valcea, unde ne asteptau prieteni devotati precum sciitorii prof. dr. Doru Motoc si Ioan Barbu, ca sa ajungem pana la urma la Iasi, orasul culturii romanesti. Cunosteam acum bine masina albastra Logan brake, pe care am condus-o prin muntii Albaniei si tu cunosteai ce eu nu mai stiam prea bine dupa zeci de ani de pribegie prin lumea larga – drumurile Romaniei. Nu mai eram sigur de calea de la Bucuresti la Iasi, mai ales ca urma sa o luam pe ocolite prin Amarastii de Valcea, dar aveam in plus acel GPS (ti-am mai explicat - GPS inseamna Global Positioning System) care ne-a dus aproximativ spre Albania, am ratacit drumul dupa ce am ocolit Sofia (noroc cu politia bulgara care ne-a oprit pentru exces de viteza, ca altfel ajungeam… la Belgrad!) si ne indica mereu sa o luam spre dreapta sau stanga spre prapastii….cat de mult ne-a amuzat ! Dar prin Romania, tu cunosteai pe dinafara drumurile, ca le-ai parcurs de mii de ori. Nu aveam probleme a-ti urma sfatul, mai bun decat indicatiile date de acea “minune” a tehnologiei moderne cu sateliti, numita GPS.
Ce pacat ca nu am urmat planul initial ! Eu am ramas la Bucuresti degeaba, deoarece acei cu care urma sa ma intalnesc marti, nu s-au prezentat. “Seriozitate” romaneasca !



Daca plecam impreuna la Iasi, poate ca pe drum discutam si despre “operatia cea mica si usoara”, despre care nu vroiai sa vorbesti prea mult cu nimeni. Cu siguranta ca ne-am fi oprit si la acea nepoata Carina, medic in Bacau, asa cum faceai ori de cate ori treceai pe acolo in ultimul timp si de care vorbeai ca despre un om de incredere. Cum de a aparut deodata din “neant” aceasta nepoata, fara sa-mi mai pomenesti de ea in anii precedenti ? Mare ciudatenie! Din discutii, poate imi dadeam seama ca nu puteam pleca la Chisinau a doua zi dupa operatie, asa cum ai fost asigurat si erai convins.

Cu siguranta ca as fi incercat sa te conving sa amani acea… “mica” interventie chirurgicala nefericita, care nu era in nici-un caz o urgenta. Eu trebuia sa ma intorc in Canada pe data de 1 mai si ar fi fost important sa mergem la Chisinau, asa cum am planificat impreuna. Eram asteptati cu drag de prieteni, personalitati medicale - profesorii universitari Pavel si Nadejda, de admiratori si de iubitorii de poezie adevarata. Voi regreta toata viata ca te-am lasat sa pleci spre moartea care a “fugit mai bine” cum spuneai intr-o alta Doina. Poate ca reuseam sa o pacalim, sa nu te “prinda” la numai 66 de ani.

Ce fericiti am fost noi, tot “echipajul”, in timpul drumului lung pana la Tirana si inapoi! Eu am condus Logan-ul cu transmisie manuala, chiar daca in cei 25 de ani de cand ma aflu in Canada nu am mai condus masini de acest tip. La ducere a fost mai greu. Dar m-am descurcat si am fost capabil sa rezist la volan pana la ora 3 noaptea, cand am ajuns la hotelul de lux unde Luan a facut rezervare de camere. Loc de vis acest hotel, pe malul lacului Pongratz, unde ti-a placut atat de mult. Nici acum nu-mi explic de unde am gasit atata energie de a conduce masina, mai ales ca diferenta de fus orar inca nu se stersese total din mecanismul meu biologic (ora 3 noaptea plus 7 ore, inseamna ora 10 dimineata in Canada!). Deci noapte alba, la volan, peste munti si vai! Dar prezenta ta mi-a dat energie nebanuita. Dupa miezul noptii, numai noi si animalele salbatice mai eram pe acolo.

Iti mai amintesti ceata de 8-9 lupi cu ochi de flacari, cu blana inca alba, de pe marginea dreapta a soselei, in Macedonia, inainte de a intra in Albania? Nu pot sa o uit - incredibila, parca ireala aparitie. Sa fi fost o prevestire sumbra a ceea ce urma sa se intample?

Eu nu am fost numai “capitanul” micutului automobil, asa cum am fost decretat, ci si actor. Am recitat pe drum toate poeziile, destul de multe, pe care le stiam. Toparceanu, unul dintre poetii mei favoriti a fost pe primul loc, cu poeziile sau parodiile In jurul unui divort, Blestem, Utrenie, Cainele ovreiului, Balada chiriasului grabit, Bacilul lui Kokh si altele. Sa ne amuzam, am recitat fragmente din poeziile dedicate partidului si conducatorilor iubiti de unii poeti, precum Mihai Beniuc, Maria Banus, Veronica Porumbacu, Adrian Paunescu si altii. Am vorbit de caseta inregistrata de Mitica Furdui, care circula prin Europa si Canada inainte de revolutie. Mitica (Dumitru) s-a sinucis in mod ciudat la Paris si nu am mai apucat sa-i dau curs invitatiei de a-l vizita. In aceasta caseta, cu talentu-i caracteristic si cu vocea sa inconfudabila, regretatul actor vorbea despre poetul Paca (fost si boxer, ca tine), despre rusinea pe care a patit-o Adrian Paunescu la Mangalia cu Cenaclul si despre o patanie a scriitorului Dinu Sararu. Ce ne-am amuzat ! Ba chiar mi-au revenit in minte si poezii pe care nu le mai recitasem de zeci de ani – Al mai tare om din lume, Mai stii cum ne iubeam si altele. Ciudat, nu? Ti-am explicat ca dupa mine, recitatul unei poezii este precum cantul - orice nota falsa se simte imediat. Ai fost total de acord. Am reusit de cateva ori sa te fac sa razi cu hohote – ce fericit am fost ca ti-am risipit pentru cateva ore gandurile care te chinuiau !

Am cantat, am spus bancuri, am vorbit lucruri deosebit de interesante despre Canada si Romania, iar timpul a trecut pe nesimtite. Atat eu, cat si Clara cea scumpa, plus prof. dr. Luan Topciu , “membru” de vaza al “echipajului” in aventura noastra trans-balcanica, am fost fericiti sa-ti fim aproape si sa-ti “sorbim” din gura fiecare vorba inteleapta. Ce momente inaltatoare, de nedescris, cand ne-ai cantat cu vocea ta inconfundabila ! Ce sublim a fost cand ne-ai recitat din versurile tale de mare maestru al poeziei! Ce nu as da sa se intoarca acele momente minunate, sublime !

De unde aveai atata energie ?, ma intreb – a cata oara ? Imi amintesc ca nu cu mult timp inainte de voiajul nostru prin Balcani, joi, 10 aprilie, ai venit de la Iasi la Bucuresti pentru numai cateva ore pentru a intalni un prieten de exceptie, pe prof. univ. dr. Alexandru Mica si pe mine. Proiecte cu editura Junimea, planuri importante... Am mers impreuna la ambasada Coreii de Nord. Te-ai intors imediat la Iasi, unde aveai o intalnire importanta a doua zi, ca in ziua urmatoare sa te intorci la Bucuresti.

La ambasada Coreii de Nord, ai tinut sa mergem neaparat pentru o idee nobila – unificarea pe cale pasnica a celor doua Corei. In timpul expunerii si a filmului cu presedintele Kim Il Sung care… iubea mult copii (parca am mai vazut asa ceva), iti reprosam – Cezar, ce rau ti-am facut de m-ai adus aici ? - in gluma, bine inteles. M-am ales cu patru volume de memorii ale marelui presedinte comunist corean, respectiv 2,3,4,5 - primul fiind lipsa. Fiecare volum memorial, de aprox. 400 de pagini in limba romana, era ceva “deja vue” in Romania, cu mici diferente. Marele conducator comunist, care spre deosebire de prietenul lui, Ceausescu, a murit de moarte buna si a reusit sa-si puna copilul urmas (ca… asa este democratic !?) povesteste in aceste volume despre lupta dusa cu ajutorul tovarasilor de la Comintern, impotriva ocupatiei imperialistilor japonezi si cat de bravi au fost. Evreul comunist Trotki, tovarasul Stalin, Karl Marx …sunt nume care nu lipsesc din… Memorii. Spre deosebire de Romania comunista se recunoaste ca si mosierii au fost patrioti si ca au luptat impotriva cotropitorilor.

Iti marturisesc - numai intre noi – nu am fost capabil sa citesc cele patru volume in intregime, dar partial le-am citit. Oare este cineva capabil sa citeasca atata propaganda ieftina? Dar sa revin la ce ma doare si tare mult as dori sa stii. Sambata, 12 aprilie ai revenit la Bucuresti pentru a pleca impreuna a doua zi, duminica, la Tirana. M-ai sunat la ora 5 dimineata. - “Esti gata, Alex? Soferul meu vine sa-ti aduca masina. Te astept pe “Silvestru” (strada unde aveai o casa, cam in paragina, singura ta “avere” spre deosebire de cei pricopsiti care te-au atacat “cu noua ura”). Ma intreb din nou si ma voi intreba intotdeauna: De unde atata energie si de unde atata vointa sa realizezi asemenea performante ? Nu stiu cum puteai sa rezisti la atata efort supraomenesc.

Ti-a placut actualul oras Tirana (pe care il revedeai dupa 35 de ani), in forfota repararii sechelelor lasate de dictatura comunista. Si hotelul unde am fost cazati, vis a vis de marea Opera, a fost pe placul nostru. Nu am avut decat sa traversam strada pentru a ajunge la sala unde avea sa se desfasoare lansarea cartii tale. Ce lansare de exceptie ! Studentii de la teatru ti-au pregatit o “glumita”, (un montaj literar pantomimic) pe care nu l-ai asociat bine cu poezia ta si le-ai spus-o franc cand ai fost invitat sa iei cuvantul. Spectacolul tinut de cei mai de seama solisti ai Operei din Tirana ne-a dat gata. Incredibili artisti, incredibila ideea organizatorilor, printre care fostul ministru de externe al Albaniei, Besnic Mustafaj, om de litere si editor. Am simtit totul ca o luare de adio, dar atunci… nu intelegeam de ce.

Privesc cu tristete si nelamurire scurtul clip facut de Clara cu aparatul meu de fotografiat in timpul lansarii. In scurta mea prezentare, cand am si recitat in limba engleza poemul tau Rod (!Carnea nu-si uita tiparul ei ciudat…), mi-a venit sa zic si am zis, in mod inexplicabil “maestrul Cezar Ivanescu …inca in viata…” cu numai 7 zile inainte de nu a mai fi. Parca cineva mi-a soptit la ureche sa ma exprim asa si am regretat instantaneu in mintea mea, reparand cumva cu fraza … “sperăm sa ramana printre noi multi ani”, dar, din nefericire, nu a fost asa.

In discursul de la Tirana, parca tot gandindu-te la moartea pe care ai provocat-o “…! ia incearca si cu mine/sa vezi daca fug mai bine…! ai considerat ca intr-o noua reincarnare vei fi un muzician de exceptie si ne vei canta Wagner, Mozart si Beethoven… Ce frumos ai vorbit pasionatilor de poezie de la Tirana, nu voi uita niciodata !

Ce s-a intamplat la Bacau este foarte dubios, ca sa zic numai atat. Dupa ce ne-am despartit seara din Drumul Taberei, in ultima ta sambata pe acest pamant, (19 aprilie) - nu ai vrut sa coboram cu liftul trei etaje, parca pentru a prelungi clipele impreuna - , am vorbit la telefon in fiecare zi, exceptand miercuri, cand nu ai mai raspuns si m-am ingrijorat.

Cand joi dimineata ti-am vazut numele pe telefon, am exclamat cu bucurie: Cezar, scump prieten, esti bine? Dar nu erai tu, cu vocea ta inconfundabila sa-mi spui Da batrane, sunt bine… Sau sa-mi spui, asa cum am auzit din gura ta de multe ori … nu mor caii cand vor cainii, asa cum mi-ai spus si cand m-ai informat ca vei intra in greva foamei (a 5-a in viata ta).

Nu erai tu la telefon, era Clara, fiica ta, care disperata, ajunsese la Bacau peste noapte si avea nevoie de ajutor pentru Cezar – un medicament numit urochinaza (sau acte plasme) pentru tratament fibriolitic (fibrinolitic). Diagnosticul de embolie pulmonara, pe care nu l-am crezut, mi-a fost insa confirmat de doctorul Dahnovici de la sectia de terapie intensiva. Sunand pe la prieteni, am aflat ca la Iasi se gaseau 10 fiole de asemenea medicament, cu pretul de aprox. 1000 de euro flaconul. Eram gata sa le comand, dar prietenul nostru comun prof. dr. Manea Pompiliu din Cluj, m-a instiintat ca acest medicament putea avea efect numai in primele 4 ore de la aparitia emboliei, care aparuse miercuri, cand nu mi-ai raspuns la telefon. Disperat si eu, am dat alte telefoane, si asa s-a ajuns apelul de ajutor la un nivel inalt, de unde s-a intervenit sa fii adus la Bucuresti de urgenta, cu elicopterul.

Dar ca la romani…tocmai atunci (!?) elicopterul unic pe tara ( “! Asta-i tara de murit..!” ) trebuia revizuit tehnic si a ajuns la Bucuresti, la Sp. Floreasca unde te-am asteptat “cu sufletul la gura”, tocmai in jurul orei 17.00. Si cu caruta ajungeai mai repede… Alt ghinion incredibil. S-au pierdut alte clipe pretioase, care te-au costat – probabil - viata.

Vorbind cu dr. Julia Deaconu din Montreal/Canada si cu dr. Calin Caluser din Chicago/USA despre cazul medical Cezar Ivanescu, am aflat lucruri care m-au ingrozit: In primul rand, anestezia generala se pare ca nu era indicata in cazul tau, pentru o operatie minora, de numai 15 minute. Trebuia facuta o evaluare atenta a riscurilor care puteau sa apara si trebuia sa fii informat, inainte de a se decide ce trebuia facut.

Chiar si asa, era important ca dupa operatie sa poti fuma, esential pentru un fumator devenit total dependent de nicotina. Daca se intrerupe brusc fumatul, pot aparea efecte respiratorii, bine cunoscute de medici. Acestea sunt evitate mentinandu-se un anumit nivel de nicotina in sange cu un fel de tampoane atasate pe piele. In plus, pacientii in aceasta situatie sunt pusi sa sufle intr-un aparat special, pentru a nu face blocaj pulmonar. Dupa cate am aflat, nici una si nici alta nu s-a facut in cazul tau.

Familiar cu sectiile de reanimare, cand am vazut cum erai masat pentru resuscitare cardiaca ca pe innecati (nu am vazut cand ai fost defibrilat de 4 ori, asa cum mi s-a spus) mi-am dat seama ca vei pleca spre alte taramuri si i-am anuntat pe putinii prieteni devotati care erau prezenti la spital : Alexandru Mica cu sotia, Gelu si Gabriela Cretan, Laurian Stanchescu, Dana Andronie si Miron Manega. Pe Ion Murgeanu, prietenul tau din copilarie, si al meu, din dorinta ta, nu l-am anuntat, de teama ca nu va putea suporta marea pierdere. Mai greu mi-a fost sa o anunt de marea tragedie pe Clara, fiica ta iubita, care era pe drum spre Bucuresti – nu a putut sa vina cu elicopterul langa tine, nu permitea protocolul. Daca moare Cezar, voi muri si eu… continua sa-mi spuna, plangand in hohote. Ce greu mi-a fost sa-i spun adevarul !

Te-ai inaltat spre ceruri in ziua Inaltarii. Oare ce vrea sa simbolizeze aceasta? De multe ori ne-ai spus – Pentru mine, onoarea este mai presus decat viata. Ai pierdut viata in imprejuri ciudate, dar onoarea ti-a ramas nestirbita. Pentru noi, cei care te-am cunoscut si pretuit, pierderea este imensa.


Iti vom pastra o vesnica amintire !
Cu toata dragostea si admiratia,
Alex