Alexandru Zub (o scrisoare adresată lui Cezar Ivănescu) despre apariţia versiunii în limba română a cărţii De la Zalmoxis la Genghis-Han

Stimate Domnule Ivănescu,

Vă mulţumesc din inimă pentru cartea lui M. Eliade [Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, 1959, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980 – n.m.], apărută, în fine, după atîtea tergiversări, dar cu neputinţă de găsit în librării.

Nu i se putea face, desigur, o mai bună reclamă decît dirijîndu-i, prin liste şi parafe administrative, circuitul. Abia anunţată în presă, ea a devenit astfel, ceea ce oficialitatea voia să evite: un motiv de intrigă şi de fascinaţie. Nu va şti, autorul, niciodată ce efect colosal a putut avea, dincolo de raţiunile ştiinţei, acest grupaj de studii relative la spiritualitatea sud-est europeană, grupaj solicitat de lume, ca orice lucru interzis, pe măsura eforturilor de a i se controla circulaţia.

Vă eram îndatorat oricum pentru faptul de a fi tradus această carte, ajunsă în conştiinţa culturii noastre cu vinovată întârziere. Prea amabila dedicaţie ce însoţeşte darul îi adaugă, infinit, la preţ. Sper să-mi daţi ocazia, venind prin Iaşi, de a vă exprima fără intermediar gratitudinea cuvenită, alături de întreaga stimă pentru opera Dv. scriitoricească.

Ultimele două cărţi m-au umplut de o tainică bucurie.

Al Dv., cu alese urări de bine,
Al. Zub

Iaşi, 17 februarie 1980


Notă

Versiunea în limba română a cărţii De Zalmoxis à Gengis-Khan (Ed. Payot, 1970), a fost depusă de Cezar Ivănescu la Editura Ştiinţifică şi Enclicopedică din Bucureşti în anul 1978. Scriitorul şi-a amînat chiar o internare pentru o operaţie la ochi şi şi-a folosit întregul concediu de odihnă pentru a face în regim de urgenţă, dar cu maximă seriozitate, cele două corecturi în şpalturi şi apoi ultimele verificări, cele finale. Conform tuturor asigurărilor primite de la tov. Mircea Mâciu, directorul editurii, la sfîrşitul lunii iunie a anului 1978 cartea ar fi trebuit să se afle în librării... teoretic, practic însă cartea nu apăruse nici în anul 1979...

În încercarea de a determina tipărirea cărţii lui Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, Cezar Ivănescu a făcut nenumărate demersuri la toate forurile competente şi a depus în acest sens memorii la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, la Uniunea Scriitorilor, la Consiliul Culturii şi al Educaţiei Socialiste (instituţie care decisese interzicerea publicării, hotărîre luată de tov. Vasile Nicolescu). Forţat de atitudinea radicală a cenzorilor comunişti, scriitorul a redactat şi înmînat oficial, cu număr de înregistrare, un scurt memoriu şi preşedintelui Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, tov. Miu Dobrescu, în care afirma că „publicarea urgentă a cărţii lui Mircea Eliade în România“ este absolut necesară.

Transcriu aceste informaţii pentru cei care pretind "astăzi" că "ieri" combăteau sistemul din interiorul Partidului Comunist Român şi care acum, în timp ce pozează în eroi, omit cu bunăştiinţă să amintească cît de greu era pentru cei care nu făceau parte din sistemul opresiv, comunist, mai exact din adunătura numită P.C.R. (în a cărui subordonare se afla şi Securitatea, cel puţin în perioada ceauşistă), să învingă cenzura.

De asemenea, pentru cei care sunt foarte tineri şi cărora, probabil, acum, în plină era a comunicaţiilor ultrarapide, via satelit, le este aproape imposibil să înţeleagă lupta unor oameni care au plătit, într-un final, chiar cu viaţa lor, iubirea necondiţionată pe care au purtat-o acestei ţări.

În anul 1979, într-unul din aceste memorii, Cezar Ivănescu mărturisea:

„Sîntem învăţaţi să aşteptăm (am aşteptat treisprezece ani pînă am reuşit să ne publicăm cartea La Baaad, Editura Cartea Românească, 1979). /.../ ...ne iubim ţara, limba şi cultura cu toată fiinţa noastră şi de aceea vă rugăm să ne ajutaţi să-i convingem pe acei care trebuie convinşi că publicarea lui Mircea Eliade în România «sporeşte autoritatea culturii române».

Sîntem învăţaţi să aşteptăm dar nu să acceptăm jocul dublu al unor persoane care vor să treacă în Ochii Occidentului drept magicieni oficianţi culturali iar în România să-şi exercite rolul de cenzori.“