Stimate tovarăşe Director George Ivaşcu
În virtutea dreptului fiecărui scriitor de a-şi apăra demnitatea şi calitatea profesională vă rog să publicaţi în revista „România literară“ textul următor:
Eros, thanatos şi un dram de ethos
În nr. 16 (joi, 17 aprilie, 1980) al „României literare“, tovarăşul Nicolae Manolescu, critic literar, în cadrul rubricii „Actualitatea literară“, publică o recenzie la cartea noastră de poeme, „Muzeon“ (Editura Eminescu, 1979). Nu am crezut de cuviinţă ca un scriitor să răspundă în vreun fel criticilor literari care se pronunţă despre valoarea cărţilor sale şi am păstrat tăcere şi în cazul în care, în ultima vreme, critici oneşti (ca Victor Felea) s-au exprimat cel puţin jignitor despre cărţile noastre. Textul acesta nu se vrea deci un răspuns la recenzia tovarăşului Nicolae Manolescu care are şi trebuie să aibă dreptul să-şi exprime liber opiniile literare. Textul acesta vrea să explice doar de ce am fost cuprinşi de o imensă greaţă după lectura recenziei tovarăşului Nicolae Manolescu.
Am debutat în anul 1968 cu volumul de poeme Rod (E.P.L.) conţinând 29 (douăzeci şi nouă) de titluri din 170 (una sută şaptezeci) cîte avea şi are prima noastră carte, în fapt inedită şi în clipa de faţă. Acest prim volum ne-a fost depus la editură şi sprijinit să apară de criticul literar Nicolae Manolescu. Al doilea volum, „Rod II“ (publicat abia în 1979 la Editura Cartea Românească sub titlul „La Baaad“, fragmentar şi numai datorită maestrului Marin Preda şi admirabilului poet Florin Mugur), depus în 1967 la E.P.L. a fost de asemenea sprijinit să apară de criticul Nicolae Manolescu printr-un referat cerut de editură şi în care criticul afirma că suntem „cel mai profund poet actual“, de aceeaşi valoare cu Tudor Arghezi. Volumul nu a apărut pentru că fost E.P.L. prin plecarea directorului ei, poetul Ion Bănuţă, a rămas pe mîna diavolescului personaj Mihai Gafiţa. Ne-am retras manuscrisul depus sub forma a două cărţi (una de poeme şi una de poeme dramatice), manuscris mult mai voluminos decît actualul „La Baaad“.
Am crezut că tovarăşul Nicolae Manolescu compătimeşte alături de noi. Nu a fost aşa, căci în 1971, în revista „Argeş“ (revistă de la care plecasem prin demisie), într-un interviu acordat poetului Florin Mugur, tovarăşul Nicolae Manolescu, după ce afirma că sîntem un poet remarcabil, ne deplîngea că „nu avem evoluţie“. Gheorghe Tomozei, Florin Mugur şi Nicolae Manolescu ştiau că nu puteam „evolua“ decît prin voia spiritului cenzorial al unor redactori; publicînd asemenea cuvinte mărturiseau o necurată conivenţă.
Am continuat să-l considerăm pe tovarăşul Nicolae Manolescu „sprijinitorul“ nostru şi prin anii 1973 cînd dumnealui îndeplinea neoficial funcţia de redactor-şef adjunct la „România literară“, împreună cu prietenul nostru (singurul pe atunci) Daniel Turcea, poetul minunat şi incomparabil, i-am dus zeci şi zeci de poeme spre publicare. După nenumărate refuzuri (printre altele, în privinţa poemelor noastre, tovarăşul Nicolae Manolescu avea mania de a ne găsi peste tot „viermănoase“ aluzii politice) – am avut inspiraţia să-l rog pe tovarăşul Nicolae Manolescu să semneze poemele pe care ni le respingea. Cu un rînjet rezumîndu-i puţina figură, mi-a semnat profeţindu-mi: „n-ai să mai ajungi tu ziua să publici asemenea poeme“ (precizez că poemele aparţineau actualului volum „La Baaad“, acelaşi pe care-l calificase mai demult tovarăşul Nicolae Manolescu drept al „celui mai profund poet actual“).
Eu am ajuns ziua...
Daniel Turcea nu a mai ajuns ziua...
Este adevărat că, iritat de rînjetul tovarăşului Nicolae Manolescu, i-am spus atunci vorbe grele pe care le-am regretat mult timp. I-am spus astfel că „are o conştiinţă de poliţist“ şi că nu e decît „un limbric“. Regret şi azi vorbele de atunci, dar nu cred că pentru acele vorbe tovarăşul Nicolae Manolescu avea îndrituirea morală să se pronunţe ireverenţios despre „culegerile“ noastre de poeme „Rod III“, „Rod IV“ şi „Muzeon“, culegeri şi nu „cărţi“. Singura carte, „La Baaad“ pe care am reuşit s-o publicăm în 1979, este „pasată“ de tovarăşul Nicolae Manolescu cu aerul că e o afacere încheiată. A discuta despre ea era pentru domnia-sa o obligaţie morală. Dacă nu a simţit-o aşa, aceasta se datorează numai faptului că tovarăşul Nicolae Manolescu nu este decît un escroc literar (aşa cum bine a arătat Liviu Rusu în cartea sa „Scrieri despre Titu Maiorescu“, Editura Cartea Românească, 1979), un escroc literar căruia azi îi profeţim noi că nu va ajunge ziua în care să scrie şi el o carte. Noi am scris, mai multe, şi, după treisprezece sau chiar douăzeci de ani, iată, le publicăm, sau le vom publica.
Am debutat în anul 1968 cu volumul de poeme Rod (E.P.L.) conţinând 29 (douăzeci şi nouă) de titluri din 170 (una sută şaptezeci) cîte avea şi are prima noastră carte, în fapt inedită şi în clipa de faţă. Acest prim volum ne-a fost depus la editură şi sprijinit să apară de criticul literar Nicolae Manolescu. Al doilea volum, „Rod II“ (publicat abia în 1979 la Editura Cartea Românească sub titlul „La Baaad“, fragmentar şi numai datorită maestrului Marin Preda şi admirabilului poet Florin Mugur), depus în 1967 la E.P.L. a fost de asemenea sprijinit să apară de criticul Nicolae Manolescu printr-un referat cerut de editură şi în care criticul afirma că suntem „cel mai profund poet actual“, de aceeaşi valoare cu Tudor Arghezi. Volumul nu a apărut pentru că fost E.P.L. prin plecarea directorului ei, poetul Ion Bănuţă, a rămas pe mîna diavolescului personaj Mihai Gafiţa. Ne-am retras manuscrisul depus sub forma a două cărţi (una de poeme şi una de poeme dramatice), manuscris mult mai voluminos decît actualul „La Baaad“.
Am crezut că tovarăşul Nicolae Manolescu compătimeşte alături de noi. Nu a fost aşa, căci în 1971, în revista „Argeş“ (revistă de la care plecasem prin demisie), într-un interviu acordat poetului Florin Mugur, tovarăşul Nicolae Manolescu, după ce afirma că sîntem un poet remarcabil, ne deplîngea că „nu avem evoluţie“. Gheorghe Tomozei, Florin Mugur şi Nicolae Manolescu ştiau că nu puteam „evolua“ decît prin voia spiritului cenzorial al unor redactori; publicînd asemenea cuvinte mărturiseau o necurată conivenţă.
Am continuat să-l considerăm pe tovarăşul Nicolae Manolescu „sprijinitorul“ nostru şi prin anii 1973 cînd dumnealui îndeplinea neoficial funcţia de redactor-şef adjunct la „România literară“, împreună cu prietenul nostru (singurul pe atunci) Daniel Turcea, poetul minunat şi incomparabil, i-am dus zeci şi zeci de poeme spre publicare. După nenumărate refuzuri (printre altele, în privinţa poemelor noastre, tovarăşul Nicolae Manolescu avea mania de a ne găsi peste tot „viermănoase“ aluzii politice) – am avut inspiraţia să-l rog pe tovarăşul Nicolae Manolescu să semneze poemele pe care ni le respingea. Cu un rînjet rezumîndu-i puţina figură, mi-a semnat profeţindu-mi: „n-ai să mai ajungi tu ziua să publici asemenea poeme“ (precizez că poemele aparţineau actualului volum „La Baaad“, acelaşi pe care-l calificase mai demult tovarăşul Nicolae Manolescu drept al „celui mai profund poet actual“).
Eu am ajuns ziua...
Daniel Turcea nu a mai ajuns ziua...
Este adevărat că, iritat de rînjetul tovarăşului Nicolae Manolescu, i-am spus atunci vorbe grele pe care le-am regretat mult timp. I-am spus astfel că „are o conştiinţă de poliţist“ şi că nu e decît „un limbric“. Regret şi azi vorbele de atunci, dar nu cred că pentru acele vorbe tovarăşul Nicolae Manolescu avea îndrituirea morală să se pronunţe ireverenţios despre „culegerile“ noastre de poeme „Rod III“, „Rod IV“ şi „Muzeon“, culegeri şi nu „cărţi“. Singura carte, „La Baaad“ pe care am reuşit s-o publicăm în 1979, este „pasată“ de tovarăşul Nicolae Manolescu cu aerul că e o afacere încheiată. A discuta despre ea era pentru domnia-sa o obligaţie morală. Dacă nu a simţit-o aşa, aceasta se datorează numai faptului că tovarăşul Nicolae Manolescu nu este decît un escroc literar (aşa cum bine a arătat Liviu Rusu în cartea sa „Scrieri despre Titu Maiorescu“, Editura Cartea Românească, 1979), un escroc literar căruia azi îi profeţim noi că nu va ajunge ziua în care să scrie şi el o carte. Noi am scris, mai multe, şi, după treisprezece sau chiar douăzeci de ani, iată, le publicăm, sau le vom publica.
Cezar Ivănescu
Notă: mai jos sunt redate exemple de manuscrise cenzurate de Nicolae Manolescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu